Mini-azil pentru batrani, a luat fiinta in anul 1996, unde sunt gazduiti 10 batrani fara locuinta si carora lise ofera cazare, masa si asistenta medicala necesara.

Centrul de ingrijire la domiciliu. Persoanele imobilizate la pat, sau acele care se deplaseaza greu, primesc in cadrul acestui proiect ingrijirea medicala necesara la domiciliu.
Ajutor de urgenta acordat in cazurile speciale pentru diverse situatii: refacerea distrugerilor produse de calamitati naturale, operatii urgente, refacerea locuintei in caz de incendiu, situatii de evacuare din locuinta, etc.
Ajutor pentru familii si persoane varstnice, proiect infiintat in anul 1998, in care familii numeroase sau varstnici cu grave probleme sociale primesc ajutor lunar.
Penitenciarul Bacau primeste frecvent vizita unui preot care ofera consiliere spirituala detinutilor.
Centrul de spiritualitate si tratament balnear "Fericitul Ieremia Valahul" de la Sarata, la 10 km de Bacau, aflat in ingrijirea Asociatiei, ofera persoanelor nevoiase tratamente diversificate pentru toata gama de afectiuni reumatismale.
Dorim in continuare sa demaram si alte proiecte pentru care un numar cat mai mare de persoane sarace sa poata beneficia de ajutorul nostru. Proiecte cum ar fi:
Mama si Copilul - proiect care incearca sa previna abandonul prin gazduirea tinerei mame pe o perioada limitata de timp.
Stop Violentei - proiect prin care se urmareste ajutarea si consilierea persoanelor supuse violentei in familie
Ajutati Familia - proiect prin care sa fie sprijinite familiile numeroase cu venituri mici.
Cantina Sociala - proiect care sa ofere zilnic o masa calda unui numar de persoane sarace.